![](https://media.promotor.ro/74JtGNciSxfipSXnR-NYSEHxkIA=/200x125/smart/filters:contrast(5):format(webp)/https%3A%2F%2Fnew13.ifhappyingsiun.eu.org%2Fwp-content%2Fuploads%2F2018%2F05%2F17234825%2F1-promotor-mazda-mx5-takumi.jpg)
Nu toate mașinile sport ajung să primească atenția pe care o merită. Unele sunt abandonate în parcări, sau chiar lăsate să putrezează în garaje improvizate, pe când altele sunt chiar aruncate în albia râurilor, cum ar fi această Mazda RX-7 din prima generație.
Adventures with Purpose, un canal de YouTube specializat în recuperarea autoturismelor abandonate sub apă, a mers undeva pe râul Tualatin, regiunea Oregon, SUA. Acolo au găsit nu mai puțin de șase vehicule: RX-7 menționat anterior, un Mustang Mach 1 din 1973, trei camioane și încă o mașină care a rămas neidentificată.
Pentru a scoate Mazda RX-7 a fost chemat un camion cu platformă. Mașina era poziționată cu roțile în sus, așa că echipa a trebuit să o așeze pe roți înainte de a o scoate.
Evident, mașina se afla într-o stare deplorabilă din moment ce a stat câțiva ani sub apă. Acoperișul era afectat, iar vopsea roșie vizibil deteriorată. Chiar și așa, mașina încă mai avea roți și accesoriile interioare.
Din păcate, echipa nu a reușit să deschidă capota, ceea ce înseamnă că nu se știe dacă mașina era dotată cu celebrul motor rotativ.
VIDEO